Când ai venit pe lume, ţi-am spus: ”Bine-ai venit!"
Uitasem, draga mamei, ce mult am suferit...
Ţi-am pus întâia oară un deget pe bărbie,
Căci n-am văzut vreodată atâta gingăşie.

Am adormit zdrobită, târziu spre dimineaţă,
Şi te-am visat un înger ce mă privea în faţă.
Căci îmi rămase chipul tău gingaş în privire,
Şi mă cuprinse teama, de-atâta fericire.

Când m-am trezit, în minte aveam doar o dorinţă,
Să pot ţine în braţe acea frumoasă fiinţă,
Să o sărut pe fruntea-i atât de minunată
Şi să-i zâmbesc cum nimeni nu i-a zâmbit vreodată.

Te-am urmărit cu teamă, iubita mea fecioară,
De când ai deschis ochii pentru întâia oară.
Şi-atunci când, fiind bolnavă, plângeai un pic mai tare,
Simţeam în piept, fetiţo, cum inima mă doare.

Mi-am şters de lacrimi ochii cu colţul de năframă,
Când ai spus prima dată sfios cuvântul “Mamă”
Frumoasă amintire în minte-o să-mi rămână,
Întâii paşi cu teamă, cum mă srângeai de mână.

Îmi va rămâne-o carte de amintiri senine,
Copilăria-ţi scumpă trăită lângă mine,
Întâia zi de şcoală, cât erai de drăguţă...
Când îţi puneam cu lacrimi un sandvici în gentuţă.

Nu m-am simţit vreodată în inimă mai goală
Decât în dimineaţa, când ai plecat spre şcoală...
De-atunci trăiesc întruna cu chipul tău în minte,
Te pomenesc cu lacrimi în ruga mea fierbinte.

Învăţătura sfântă în minte să-ţi rămână,
Şi când nu sunt cu tine, să mergi mână în Mână
Cu Dumnezeul care în Marea-I Îndurare,
Mi te-a adus pe lume şi-apoi te-a făcut mare.

Azi tu îmi porţi de grijă şi mă priveşti cu teamă,
Nu cumva să se-ntâmple vreun rău cu scumpa mamă,
Iar eu te-ating sfioasă pe ochi şi pe guriţă,
Că-n mintea mea şi astăzi eşti “Scumpa mea fetiţă”...