Calea pocăinţei nu o poţi schimba,
Orice titluri mari ai dobândi,
La Cuvântul Sfânt al vieţii nu poţi adăuga,
Nici o iotă, orişicine-ai fi.

Nu poţi ţine-n taină nici un mic păcat,
Căci la doi stăpâni nu poţi sluji.
Doar prin pocăinţă, cu adevărat,
Mântuirea o vei dobândi.

Vorbe spuse-n pripă, ce adânc rănesc,
Nu ţi-e-ngăduit să le rosteşt;
Nu poţi niciodată după placul tău firesc,
Calea pocăinţei s-o lărgeşti.

N-asculta ce spune-al răutăţii glas
Că ţi-aduce-n suflet doar venin.
Vorbele rostite-n al mâniei ceas,
Nu se potrivesc unui creştin.

Să veghezi cu teamă, în gândirea ta,
Căci un gând venit de la cel rău
De la Calea pocăinţei te va-ndepărta
Şi va pângări sufletul tău.

Să ai totdeauna cugetul curat,
Şi-n credinţă neclintit să fii,
Căci doar prin credinţă cu adevărat,
Cel neprihănit va birui.

Calea pocăinţei o poţi arăta,
Semenilor tăi, trăind frumos,
Când privind la bucuria şi la pacea ta,
Vor vedea în tine pe Hristos.

Veşnic va rămâne Sfântul Său Cuvânt,
Adevăr curat şi neştirbit,
Calea pocăinţei, fi-va pe Pământ
Neschimbată până la sfârşit.