Trăim azi vremuri triste, Scriptura se-mplineşte,
Pe cei chemaţi adesea cel rău îi amăgeşte,
Ajung pradă mândriei şi-apoi în îngâmfare
Ei fac fără ştiinţă a răului lucrare.

Nu stau în rugăciune, au neglijat vegherea,
Cu fraţii-n părtăşie nu-şi mai găsesc plăcerea,
S-au cufundat în somnul din noaptea cea adâncă,
Nu mai aud Cuvântul ce le vorbeşte încă.

Isus spunea odată: „Morminte văruite”
La suprafaţă sunteţi cu flori împodobite...
Voi înşelaţi pe alţii cu falsa voastră viaţă
Sub care vă ascundeţi adevărata faţă.

Vai! Ce blestem amarnic, să spui că faci lucrarea
Acelui ce prin Sânge ne-a dat eliberarea,
Când tu eşti plin de duhul cel rău, de răzvrătire,
Şi-n tot ce faci nu este o dramă de iubire.

Privind din înălţime, Isus azi iarăşi plânge,
Zdrobită de durere, inima Lui se frânge...
Se-aşterne întristarea pe faţa-I minunată
Pentru acei ce-n lume-L mai răstignesc odată...

Căci Isus azi ne cheamă la pace şi răbdare,
Să fim lumii lumină, pământului o sare,
O sare ce dând gustul adesea se topeşte,
Şi mila ce salvându-i pe alţii se jertfeşte.

Ne cheamă astăzi cerul, la sfântă unitate,
În care răul piere, învins de bunătate.
În teamă, cu durere privindu-ne căderea,
Să ne vedem azi bârna ce-acoperă vederea.

Aşează-ţi azi cu teamă viaţa la lumină,
Lăsând deplin în tine puterea cea divină
Să îţi zdrobească eul ce rob legat te ţine,
Şi orice răutate să piară de la tine.

Şi-apoi plin de iubire, de pace şi blândeţe,
Fii gata a răspunde unei chemări măreţe:
Să poţi spune cu cinste, în duh de umilinţă,
Despre a ta chemare şi despre pocăinţă.