Am crezut și-n El mi-am pus nădejdea
Autor: Ilie Belciu
Album: Diverse
Categorie: Paște
Am crezut și-n El mi-am pus nădejdea,
În Hristos ce-n locul meu muri,
Am murit față de lumea aceasta,
Să încep cu Isus a trăi.

Nu-ncetez ca să privesc-nainte,
Spre Isus, căci viața mi-a schimbat,
El e Domn, că biruit-a moartea,
Glorios din morți a înviat!

A-nviat Hristos ca să distrugă,
Pentru veci al morții greu zăvor,
Ca oricine crede-n Jertfa-I Sfântă
Să trăiască-n El biruitor.

Nu-i aici! - ne spune gol mormântul...
A-nviat Cerescul Împărat!
El trăiește-n inima curată,
Fiți voioși! Hristos a înviat!

În zadar ar fi credința noastră,
În zadar nădejdea-n El ne-am pus,
Dacă n-ar fi fost minunea slavei,
Dacă n-ar fi înviat Isus!

Ilie Belciu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/273619/am-crezut-si-n-el-mi-am-pus-nadejdea