Rugăciunea contopită
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 14
Categorie: Rugăciune
1. Rugăciunea contopită
cu-nchinarea şi iubirea,
/: este-o jertfă preasfinţită, :/
/: miresmând Dumnezeirea! :/

R: Cu tămâia rugii sfinte,
eu Te-nmiresmez, Părinte!

2. Doamne, jertfa asta sfântă
s-o aduc cu neoprire,
/: c-o iubire neînfrântă :/
/: şi-o adâncă mulţumire! :/

3. Pe altarul vieţii mele
rugăciunea-mi ardă pară,
/: pe senin și-n zile grele :/
/: pentru Tine tot mai clară! :/

4. Rugăciunea contopită
în iubire şi-nchinare,
/: Doamne-i jertfa mea sfinţită :/
/: fără timp şi-n foc mai mare! :/

I: Cântările Harului, volumul 14, cântarea 154
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/273133/rugaciunea-contopita