Fericirea mea e-n Dumnezeu!
Autor: Elena Movileanu
Album: Eu sunt doar mâna care scrie
Categorie: Laudă și închinare
Fericirea mea e-n Dumnezeu!

Fericirea mea e-n Dumnezeu,
Cu El sunt fericit mereu.
Și oricât de mult m-aș întrista
Isus e fericirea mea!

Fericirea mea e-n Dumnezeu,
Indiferent cât mi-i de greu.
Și oricât de mult aș suferi
Domnul mă va izbăvi!

Fericirea mea e-n Dumnezeu,
Căci m-a făcut copilul Său.
Și vreau să-i cânt că-s fericit
Lângă Domnul meu iubit!

Fericirea mea e-n Dumnezeu
Căci mi-a salvat sufletul meu!
Doar El păcatul mi-a iertat
Și din robie m-a salvat!

Fericirea mea e-n Dumnezeu
Și azi liber sunt prin Fiul Său!
Căci lanțul mi l-a sfărâmat
Și liber sunt cu-adevărat!

Fericirea mea e-n Dumnezeu
De-aceea în El mă-ncred mereu!
Doar Lui îi spun necazul greu,
Căci Isus e Tatăl meu!

Fericirea mea e-n Dumnezeu
Și nu contează cât de greu
Mi-ar fi în viață să rămân,
Dar știu că El e-al meu Stăpân!

Fericirea mea e-n Dumnezeu
Și când mi-e bine sau mi-e rău!
Mii de ani de-aș mai trăi
Tot pe Isus eu L-aș iubi!

Fericirea mea e-n Dumnezeu
Și-n veci așa va fi mereu!
Eu sunt a Lui și-n veci voi fi
Cu El în cer, când va veni!

(25 martie 2024)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/273092/fericirea-mea-e-n-dumnezeu