Ajută-mă ca să m-ajut        
        
            Autor: Nicolae Moldoveanu
            Album: Cantarile Harului - Volumul 13
            Categorie: Rugăciune
        
        1. Ajută-mă, ca să m-ajut
în TOT ce-i partea mea s-o fac!
/: O, Doamne, voia Ta deplin
s-o împlinesc, să-Ţi fiu pe plac!  :/
R: Doamne, Doamne,
ajută-mă, ca să m-ajut!
2. Ajută-mă, ca să-mi înving
pornirea firii mele vechi!
/: O, Doamne, voia Ta s-o am
în duh, în suflet şi-n urechi!  :/
3. Ajută-mă, ca să gândesc
cu gândul Tău necontenit,
/: o, Doamne, voia-Ţi s-o respir
întreagă - şi desăvârşit!  :/
4. Ajută-mă ca să cunosc
şi partea mea şi partea Ta!
/: O, Doamne-n veci să nu le scad,
ca să trăiesc cum vrei - aşa!  :/
I: Cântările Harului, volumul 13, cântarea 31
        
Preluat de la adresa:
            https://www.resursecrestine.ro/cantece/272227/ajuta-ma-ca-sa-m-ajut