Duhul Sfânt atunci Tu ni L-ai dat
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 13
Categorie: Diverse
1. Duhul Sfânt atunci Tu ni L-ai dat,
Doamne, să ne-nveţe adevărul,
și din veacu-acesta de păcat
să ne smulgă, ca s-ajungem cerul!

R: Ajută-ne mereu,
Preasfinte Dumnezeu,
urechea să-ndreptăm
deplin să ascultăm
/: ce Duhul Sfânt ne-nvață
cum să păşim prin viaţă! :/

2. Duhul Sfânt ne-arată desluşit
cum sunt duhurile-nşelătoare,
cum lucrează ele, tăinuit,
şi cum bezna o îmbracă-n soare!

3. Duhul Sfânt ne dă lumina Sa
să-nţelegem unica credinţă
şi putere s-o trăim aşa,
necurmat în rod și-n biruinţă!

4. Duhul Sfânt ne toarnă-n inimi foc,
ca să lăudăm cu închinare,
neoprit şi sfânt în orice loc,
prin Hristos, pe Dumnezeul Mare!

I: Cântările Harului, volumul 13, cântarea 135
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/271958/duhul-sfant-atunci-tu-ni-l-ai-dat