E scris pe crucea mea
Autor: Daniela Herman
Album: fara album
Categorie: Trezire si veghere
E scris pe crucea mea iubire
Cu litere de aur, fir rupt din soare,
E scris iubire de un Rege
Un Fiu de Dumnezeu,ce lumea n-ar alege
Pe cruce să le scrie - simplu,doar iubire.

E scris pe crucea mea iubire, speranţă
E scris speranţă cu nuferi albi şi gingaşi
E scris speranţă de-al meu Tată,
Ce din slavă iubirea şi-o arată
Speranţă-mi dă - prin El, eu am viaţă.

E scris pe crucea mea iubire,speranţă,pace-alinare
Cine n-ar vrea sub acest soare
Sa aibă pace, linişte-alinare ?
Îndrăzneşte ! La El găseşti izvor de pace
O !...şi-atâtea bucurii iţi poate-aduce !

E scris pe crucea mea iubire,speranţă,pace-alinare,iertare
E scris iertare cu litere de sânge
Pentru că şi acum,sus pe Golgota plânge
Un Fiu de Dumnezeu,un Rege -

Martirizat pentru păcatul meu,
Răstignit pentru patima mea
Lovit, batjocorit, pentru greşeala mea
O! Domnul meu ! Iertarea Ta, iubirea Ta şi pacea Ta !
La Golgota ai luat şi-osânda mea.

Acolo sus,pe lemnul rece
Ai răstignit şi vina mea
O! şi câte n-ai purtat !
Când cupa în grădina Ghetsimani,Tu ai baut
S-a-nspăimântat şi piatra pe care fruntea-i odihnit,

Şi-nfioraţi măslinii au suspinat -
Atâta suferinţă pentru mine,
Pentru ca eu să fiu copil născut din nou
Şi am primit un nume
Şi preţuiesc atât de mult pentru Tine.

Ai scris pe crucea mea iertare
Cu sudoarea frunţii Tale !

E scris pe crucea mea ,iubire,speranţă,pace-alinare,iertare,ascultare,slujire
E scris adânc slujire, ascultare...
Ajută-mă, s-aud în orice vreme vocea Ta
Care şi-acum cheamă să facă pescari de oameni.

S-audă orice are suflare, să nu stea nimenea în nepăsare
Se-apropie zorii,se-aud în depărtare
Străjerii care strigă :" E-aproape a Domnului venire !
Nu sta în aţipire!
Lucrează-n via Lui, Ţi-a dat o slujbă-n care,
Să lupţi pentru salvare -

Pentru c-atunci în cer e sărbătoare
Când suflete se-ntorc şi caută slujire
La Tine Doamne, la Tine !

E scris pe crucea mea iubire, speranţă, pace-alinare
Linişte si siguranţă, iertare, slujire, ascultare
E scris pe crucea ta...?
E usoară sau e grea,ţi se pare o povară?
De nu e scris aşa pe crucea ta,de-i grea

De-s înca multe lucruri rele-n viaţa ta
Ia-l pe Isus cu tine.
În braţul Său e-atât de bine,
Îti cere pocainţă - şi-ţi va scrie apoi pe cruce
Iubire, speranţă, pace-alinare, linişte şi siguranţă
Iertare, slujire, ascultare
Şi crucea mea ...cu Domnul meu
...e-aşa uşoară...

amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/27127/e-scris-pe-crucea-mea