Mă voi întoarce într-o zi,
În nesfârșita primăvară,
În locul cerului sublim,
Ce-i gol de hulă și ocară.

Ma voi întoarce unde nu-s,
Aceste lacrimi de durere,
Acolo unde eu mă-ntorc,
Vre-o dată dragostea nu piere.

Ce minunat va fi atunci,
Cântând cu îngeri împreună,
De mână cu al meu Iubit,
Purtând pe frunte o cunună.

Sub soarele cel auriu,
Pe străzi de aur nesfârșite,
Eu voi păși doar bucuros,
În vremi ce astăzi sunt vestite.

Vre-o dată nu voi mai simți,
Durerea ce-i sfâșietoare,
Înaltul cerului sublim,
Nici-o durere-n el nu are.

Mă voi întoarce într-o zi,
În Țara sfântă... minunată,
Sunt așteptat de-al meu Păstor,
Nu sunt orfan, El mi-este Tată.

Alerg grăbit sa-L întâlnesc,
În clipa revenirii Sale,
Aici eu pasul nu-l opresc,
Chiar dacă trece el prin vale.

Căci vreau acasă să mă-ntorc,
Să îmi sfârșesc călătoria,
Să-mi umple golul cel din piept,
Doar dragostea și bucuria.
Amin