Realitatea
Autor: Adelina Vlașin
Album: Anotimpuri cu Dumnezeu
Categorie: Diverse
Realitatea


Cuprinsă de-un gând ce domnește în mine,
De multe-ntrebări, însă fără răspuns
Mă-ntorc înspre Tatăl, dorind cu-ndârjire
Să aflu lumină si pace de sus.

Încerc să-nțeleg cum în două milenii
Tot ce spune Biblia, pe rând, s-a-mplinit,
Şi dezamăgirea loveşte în mine,
Căci an după an lumea s-a înrăit.

Războaie, cutremure, boli, răutate,
Copii ce-şi ucid chiar propri părinți,
Desfrâu, sodomie... atâtea păcate
Şi-adâncă ațipire chiar printre cei sfinți.

Minciuna conduce cu mare-ndrăzneală
Iar Diavolul râde, tresare în el
Când vede cum omu- n păcate se scaldă
Şi calcă poruncile lui Dumnezeu.

E ură în lume, e culmea-ntinării,
Mireasa îşi strigă Iubitul cu dor
Că simte, prin Duhul, că-i vremea plecării,
E vremea-mbarcării pe sfântul vapor.

Se-apropie clipa intrării în slavă,
Isus este gata să vină pe nori,
Nu-i mult si va spune: "să vină Mireasa!
Căci vreau s-o îmbrac în lumini şi splendori."
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/270418/realitatea