Decât creația, mai mare
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 14
Categorie: Diverse
1. Decât creația, mai mare
e jertfa de răscumpărare
/: a Fiului Tău minunat, (bis 2)
o, Dumnezeu Nemăsurat! :/

2. În Jertfa Lui, pe veșnicie
unită-i sfânta-mpărăție.
/: Unite-s ceruri și pământ, (bis 2)
spre slava Tatălui Preasfânt! :/

3. În Jertfa Lui, și-n înviere,
al morții bold - a ei putere
/: ca o scânteie s-au topit. (bis 2)
Isus Hristos a biruit! :/

4. Slăvită fii Tu, Jertfă sfântă,
și Tu-nviere neînfrântă.
/: Prin voi, Hristosul a adus (bis 2)
unirea cea cu neapus! :/

5. Biserica adevărată
unirea ASTĂZI o arată.
/: Prin ea-l slăvit deplin mereu, (bis 2)
Isus Hristos și Dumnezeu! :/

I: Cântările Harului, volumul 14, cântarea 48.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/269616/decat-creatia-mai-mare