O mică laudă
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 14
Categorie: Diverse
1. O mică laudă îndrept
spre Tine, Domnul meu,
căci Te iubesc și-mi arde-n piept
iubirea - foc mereu!

R: Te laud, Părinte,
și-Ți cânt în etern,
prin cântec fierbinte
mă-nchin, mă prostern!
Te laud, Părinte,
acum și-n etern!

2. Puțin e rodul cel de azi,
dar, Doamne, Te iubesc!
Ajută-mă să fiu mai treaz
pe-ogorul Tău ceresc!

3. E seară-acum, și-s obosit,
nu pot să fac mai mult.
Durerea grea m-a copleșit
dar vreau să Te ascult!

4. În încercarea cea de-acum,
Te rog să nu-ntrerup
spre Tine-al laudelor drum
ci-Ți cânt în duh și-n trup!

5. E mică lauda ce-Ți spun,
dar e iubirea-n ea.
Și-Ți cer puteri să pot s-adun
cântări spre slava Ta!

I: Cântările Harului, volumul 14, cântarea 36.
Cântare scrisă când era fratele Niculită bolnav.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/269513/o-mica-lauda