Înapoi să nu privești
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 13
Categorie: Îndemnuri
1. Înapoi să nu privești
căci e fum și ceață.
Înainte de pășești,
afli har și viață.
În Isus tu moștenești
slava Lui măreață!

R: Să privești la Isus,
căci în El, căci în El
tu ai viață făr-apus!

2. Înainte e Isus.
El e Veșnic Soare.
Totul, înapoi, e-apus,
nu-i nici o salvare.
În Isus ai până Sus
dulce Sărbătoare!

3. Nu privi-napoi că-i fum
de păcat și moarte.
Din Sodoma fugi acum,
până nu-i departe,
În Isus ai sigur Drum,
El să-ți fie Parte!
De El nimeni, nicidecum
nu te mai desparte!

I: Cântările Harului, volumul 13, cântarea 373
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/269221/inapoi-sa-nu-privesti