ISUS
Ai indurat prea mult Si numai pentru noi
S-avem cu toti un cult
Si nu ca sa fim goi.

Pe Tine te-a distrus
O lume inraita
Si toti ti-au luat in ras
Faptura-ti chinuita.

Tu ne-ai promis atunci
Cu un amarnic gand
-Supus la grele munci-
„Eu voi veni curand!"

In viata Ta putina,
Tu multe ai facut;
Chiar daca n-aveai vina,
De noi tot Te-a durut.

Cu pretul vietii Tale,
Cu pretul schingiuirii,
Ai vrut sa ne faci cale
Pe drumul mantuirii.

Ai reusit in parte,
Caci putini au crezut
In fortele inalte
Cu care Te-ai nascut.

...Pe cer apare steaua
O stea cu totul noua
Straluce ca si neaua,
Ca iarba uda-n roua.

Si magii o zarira
Si mare-i bucuria;
La drum cu toti pornira
Sa-L vada pe Mesia.

In iesle Tu erai
Copil nevinovat,
Dar chiar si-atunci stiai
Ca fi-vei Imparat.

Un Imparat de suflet,
Invatator de seama,
Vindecator de cuget,
La toti tata si mama.

Irod voia sa scape
De Tine nou-nascut.
Ca pestele in ape
Atunci ai disparut.

El nu stia sarmanul
Ca Tu pe-acest pamant,
Aveai chiar si sutanul
Cel de pe Tine, sfant.

Aveai o misiune
De-nfaptuit aici,
In asta aspra lume
De oameni eretici.

Minuni Tu ai facut,
De boli ai vindecat.
Dar cati oare-au crezut
In haru-ti minunat?!

Vedeai cu ochii-n lacrimi
O lume de pacat
Si ura lor din inimi,
Amar gust Ti-a lasat.

Si plin de deznadejde,
Tu le-ai strigat plangand,
Ca toate Domnul vede
Si stie gand cu gand.

Dar ei nu auzeau,
Acei bieti pacatosi;
Si nici nu se-nvoiau
Sa fie credinciosi.

In viata Ta cea scurta,
Minuni mari ai facut,
Sa vada lumea multa
Ca de ea te-a durut.

Caci pentru ea venit-ai
S-o scoti din amortire;
A Ta viata Sa-ti dai
La schimb cu pocaire.

Dar ei vedeau, sarmanii,
In Tine-un Imparat
Ce-alunga pe romanii
Ce tara le-au calcat.

Dar Tu, Le-ai zis ca esti
Chiar Trimisul Domnului
Si-ai venit sa-i pocaiesti
Pe copii omului.

Ei, atuncea Te-au hullit,
Te-au tradat cu mic, cu mare
Si prin Iuda, Te-au vandut
Fara pic de remuscare.

Au uitat cum i-ai iubit
-Ca un pastor turmele-
Si atunci ei i-au jignit
Si lui Domnul Numele!

Cand a fost sa se aleaga
Intre Baraba si Tine,
Vedeai turma Ta cea draga,
Cum se leapada de bine.

Atunci, Te-njoseau cu totii
Si ei, toate le-au uitat;
Tu erai tratat ca hotii,
Uitand cum TU i-ai tratat.

Te-au scuipat si Te-au lovit
Si cu pietre-au aruncat;
Tu cu dragoste-ai privit,
Deloc nu Te-ai maniat.

Asa a ales sa fie:
Chiar in mana omului
Dumnezeu Te-a dat ca jertfa
Chiar pe Tine, Fiul Lui!

Caci de-acum, pot prin Tine
Oamenii sa creada
Intr-o viata, care vine
Fara sa se vada.

La Golgota, sus pe cruce,
Langa hoti stai rastignit;
Unul dintre ei iti zice:
„Doamne, eu m-am pocait!"

Tu, cu bunul Tau renume,
Ii promiti ca-l iei in rai.
Celalat, rade de Tine:
„Scapa daca mai poti, hai!"

Tu privesti multimea bland,
Prins de-al chinului sfarsit;
Si te-nalti la cer spunand:
„Ah si ce mult i-am iubit!"

Paza grea ai la mormant
Si se-asteapta-a treia zi.
Toti aveau in cap un gand,
Daca-intradevar invii.

Cand din morti ai inviat
Si Toma nu a crezut,
Gauri Tu ai aratat
In maini; si ei au vazut.

Dar cati oare, au crezut
Ca le-ai fost un bun Pastor?
Pe cati oare i-a durut
Moartea Ta in cinstea lor?

Cand mergeai cu crucea-n spate
Si piroane aveai in maini
Pentru ale lor pacate,
Ce-au facut acei haini?

Cand otet ti-au dat sa bei
Si pe cap aveai doar spini
Si in urma erau ei,
Ce-au facut acei haini?

Te-au batjocorit mai tare;
Nu erai destul lovit
De nemernice picioare.
Pentru ei, Tu ai murit!

Si prin moartea Ta,
Ne-ai scapat pe toti;
A cazut o Stea,
Au ramas doar hoti.

Nu mai e credinta,
Nu mai e Isus,
Nu e pocainta;
Toate au apus.

Vine ziua mare,
Ziua asteptata,
Fara trambitare
Ci numai cu plata.

A ramas in urma
Numele Isus;
Cand viata se curma
Il vedem doar sus.

Dar atunci numai
Pentru judecata.
Vrei sa fii in rai?
Plata dupa fapta.

O sa spui cu groaza:
„Isus e milos"
Un glas corecteaza:
„El a fost doar jos"

Si pierdut vei fi
Pentru totdeauna;
Nu vei mai zari
Soarele si luna.

Negru va fi totul,
O bezna adanca;
Si-o sa urle omul
Ca lovit de Stanca.

Doar cei pocaiti
In rai vor sta, sus;
Ei vor fi iubiti
De al lor Isus.

Si-or trai de-a pururi
Intr-o lume noua,
Incadrati de ingeri;
Capetenii, doua.

Asadar, gandeste
Cat mai este timp;
Lumea se sfarseste
Ca un anotimp.

Crede in Isus,
Crede ca exista;
Nu te lasa dus
Pe o falsa pista.

Crede-n Dumnezeu
Ca El totul vede
Si vei fi mereu
Ca un pom, tot verde.

Lumea noastra piere,
Alta se va naste
Fara de durere,
Ci, numai cu Paste.

Si-atunci, ai sa vezi
Ce n-ai mai vazut:
Ce-ai ales sa crezi,
Pe Cine-ai crezut.

Si va fi al tau
Pentru totdeauna;
El va fi mereu
Soarele si Luna.

Un Soare maret
Si o Luna plina,
O dulce caldura
Si-o blanda lumina.

Vei trai de-a pururi
Numai desfatare,
Auzi-vei triluri
Calde si usoare.

Se va-ntoarce omul
Curatat de vina
Si va sta cu Domnul
In Eden gradina.

Nu va mai fi sarpe
Viclean, ispititor;
Cantece, din harfe,
Vor vui de zor.

Sufletelul zboara
Oriunde ii place,
In jur nu e smoala,
In jur nu sunt ace.

Totu-i luminos
Si scanteietor,
E un cer frumos,
Fara pic de nor.

Si va fi uitata
Asta neagra lume,
O lume-nraita,
Pierduta-n rusine.

Vei fi fericit
-In ziua aceea-
Ca te-ai pocait
Si-ai gasit aleea.

Aleea cea buna,
Care te-a purtat
Cu Isus de mana,
Spre ceresc palat.

Cu Isus in gand,
De toti mai presus,
Vei traiin rand
Cu al tau Isus!