Dacă nu ne facem timp
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile harului - volumul 12
Categorie: Îndemnuri
1. Dacă nu ne facem timp să stăm
liniştiți și liberi s-ascultăm
/: ca Maria, glasul lui Isus,
nu-I pricepem adevărul spus. :/
Isus, Isus,
nu-Ţi pricepem adevărul spus!

2. Dacă nu ne biruim pe noi,
când chemări de jos ne vin şuvoi,
/: nu pătrundem tainele de Sus,
scrise-n Cartea Domnului Isus. :/
Isus, Isus,
nu-Ţi pătrundem tainele de Sus.

3. Dacă duhul nostru nu-i senin,
și credinţa n-are-n noi cămin,
/: nu simţim plăcerea de nespus,
care-o dă Cuvântul lui Isus. :/
Isus, Isus,
nu-Ţi simţim plăcerea de nespus!

4. Doamne-acum cu-al rugăciunii jar
ne mărturisim, şi-Ţi cerem har.
/: Dă-ne-al ascultării duh supus,
să-Ţi iubim, trăind, Cuvântul spus! :/
Isus, Isus,
să-Ţi iubim, trăind, Cuvântul spus!

I: Cântările Harului, volumul 12, cântarea 249
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/267831/daca-nu-ne-facem-timp