Veniți azi la mine cât încă în lume
La uși încuiate Eu bat şi aștept,
Căci Eu sunt Păstorul ce cheamă pe nume
Şi Sunt totdeauna un scut celui drept!

Eu arunc în marea uitării trecutul
Acelor ce vin şi smeriți se căiesc,
Şi chiar de adesea e slab începutul
Eu, Domnul, nicicând nu-l disprețuiesc.

Am plâns şi mai plâng cu durere pe-aceia
Ce n-au înțeles a salvării chemări,
Mă doare când văd cum se stinge scânteia
Iubirii-ntre oameni pe-a lumii cărări.

Căci vreau să v-adun precum cloșca adună
Pe puii ei gingași sub aripi cu drag,
Atunci când se-arată pe ceruri furtună,
Sau când vreun vrăjmaș se arată în prag.

Eu port cu blândețe pe brațe copilul,
Ce-o mână întinsă așteaptă plângând.
Eu nu am să sting niciodată fitilul
Ce încă mai pâlpâie-ncet fumegând!

Eu caut ca să dau din belșug Apă Vie
Acelor ce vin şi o caută-nsetând,
Eu mângâi, leg răni şi aduc bucurie
Şi trestia frântă, Eu n-o rup nicicând!

La cei ce se cred sănătoși şi în stare
Eu n-am niciodată nimic să le dau,
La mine bolnavii găsesc vindecare!
Şi-n jurul meu parcă săracii mai stau.

În faţa Mea tot deslușit ţi se-arată,
Aici vezi viața așa cum e ea...
Căci doar cel ce caută o viață curată
Mai poate smerit lângă Mine să stea.

Eu bat azi la ușă şi-aștept cu răbdare,
Aș vrea ca să intru la cină să stăm...
Aș vrea Eu, Isus, să te spăl pe picioare
Şi-apoi împreună la drum să plecăm.