Căci Dumnezeu era-n Hristos
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile harului - volumul 12
Categorie: Diverse
1. Căci Dumnezeu era-n Hristos,
când viaţa Și-o jertfea pe cruce,
să poată-n omul păcătos
eterna viaţă a aduce!

R: În Hristos, în Hristos,
/: Dumnezeu era-n Hristos, :/
pentru omul păcătos,
mântuirea să i-o dea
din robia morţii grea!

2. Pe Golgota a fost plătit
întregul Preţ de mântuire,
prin Fiul Său Cel Răstignit,
'nălţând dreptatea prin iubire!

3. O, Dumnezeul Minunat,
Te lăudăm! Mărire Ţie!
Prin Fiul ne-ai răscumpărat,
să-Ţi fim copii pe veşnicie!

I: Cântările Harului, volumul 12, cântarea 395
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/267035/caci-dumnezeu-era-n-hristos