Rădăcina vieții mele
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 10
Categorie: Diverse
1. Rădăcina vieţii mele,
nu e-n trupul meu de lut.
Ea-i de dincolo de stele:
e-n Hristosul nevăzut!

R: Din El cobor,
spre El mă sui;
al meu izvor
e-n viaţa Lui!
Hristosul meu,
m-a mântuit,
în El mereu
sunt ocrotit.

2. Rădăcina mea-i Cuvântul,
iar Cuvântul e Hristos;
eu din El îmi iau avântul
spre un Mâine luminos!

3. Rădăcina mea e-n harul
coborât prin Fiul Sfânt,
El aprins-a-n mine jarul
Noului Său Legământ!

4. Da, Hristos mi-e Rădăcina,
orişicărui dar de Sus.
El mi-e Viaţa și Lumina,
azi și-n veacul neapus!

I: Cântările Harului, volumul 10, cântarea 264
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/266388/radacina-vietii-mele