Noi coborâm din Dumnezeu
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 9
Categorie: Diverse
1. Noi coborâm din Dumnezeu,
din dragostea Lui sfântă.
Și tot spre El mereu, mereu
iubirea ne avântă.

R: Din El, prin El și pentru El
sunt toate-n slavă plină,
în toate preasfinţitu-I fel
se-arată în lumină.

2. Credinţa, El ne-o dă deplin,
prin Cartea Lui cea vie,
să poată-n cerul cristalin
la slavă să ne suie!

3. Și orice har din El primim
adânc, cu neoprire,
desăvârşit să-I moştenim
dumnezeiasca-I fire!

4. O, slavă, slavă ne-ncetat
Îi dăm, căci se cuvine!
Din El venim cu-adevărat,
și mergem către Sine!

I: Cântările Harului, volumul 9, cântarea 191
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/265601/noi-coboram-din-dumnezeu