Deschide-ți poarta inimii
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 9
Categorie: Diverse
1. Deschide-ți poarta inimii ca să primeşti
Cuvântul adevărului de sus!
/: Fii gata tu ca-ntreg să i te dăruieşti,
căci e cuvântul sfânt al lui Isus! :/

2. Doar adevărul unic coborât din cer,
când îl asculţi cum este el sfinţit,
/: te-aduce-n unitate - să nu fi stingher
cu cei ce, prin credință, l-au primit! :/

3. În Trupul lui Hristos, doar cei din nou născuţi
din adevărul sfântului Cuvânt,
/: cuprinși sunt, și prin El desăvârşit crescuţi
în Duhul Noului Aşezământ! :/

4. Tu înţelege bine gândul lui Hristos!
Primeşte-I azi Cuvântul cum e el,
/: și fericit vei fi, c-un trai mai luminos
în cer de-aici, în minunatu-i fel! :/

I: Cântările Harului, volumul 9, cântarea 102
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/265466/deschide-ti-poarta-inimii