Știi numărul magilor, al păstorilor, al îngerilor?
Autor: Laura Daniela Marinau
Album: Rezonanțe creștine
Categorie: Nașterea Mântuitorului

Nu știm de magii au fost trei,
Citim despre-nchinarea lor:
Mir și tămâie, aur au dat ei
Treimii-ascunse-n Pruncușor.

Nu-i sigur că-i chema: Gașpar,
Ori Melchior sau Baltazar;
Dar credem c-au adus în dar
Și jertfa căii de vizionar.

Nu-i scris nici câți păstori erau
Pe câmp, la Betleem, sub lună;
Dar știm că turma și-o vegheau
Când îngeri le-au dat Vestea Bună!

Armii de stele-au cântat ode,
Slăvind pe Cel de trei ori Sfânt;
Iar îngeri, mii, creau colinde:
„Pace în cer și pe pământ!”

Nu știm numărul de-nțelepți
Care se-nchină lui Cristos,
Nici câți păstorii sunt, azi, alerți,
Păzind turmele- ca prinos.

Dar știm că îngeri ne păzesc
Și cântă cu copiii-n cor
Colinde Pruncului Ceresc,
Că-I: Rege, Preot, Salvator!

Ca magii să fim: jertfitori,
Precum păstorii: veghetori!
Ca îngerii-colindători,
Și, pururea, -închinători!

Craiova, 22-XII-2023
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/265297/stii-numarul-magilor-al-pastorilor-al-ingerilor