Suntem sarea și lumina
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 9
Categorie: Diverse
1. Suntem sarea şi lumina
lumii de pe-acest pământ,
dacă nașterea cea nouă
am trăit-o din Cuvânt.

R: Prin Cuvântul preasfințit
harul ni s-a pregătit.
Tot ce-avem și vom avea
e sămânţa Lui cea grea!

2. Suntem focul ce aprinde
sufletele pentru cer,
de-am primit în noi Cuvântul:
cale, pază și-adevăr.

3. Suntem Trupul și Mireasa
Domnului Isus Hristos,
dacă obârșia noastră
e Cuvântul luminos!

4. Suntem via cea cu roadă
pentru Viul Dumnezeu,
dacă-n noi avem altoiul
veşnic din Cuvântul greu.

5. Căci Cuvântul este însuşi
Fiul Tatălui Divin;
E Isus Mântuitorul
întrupat ca Om. Amin!

I: Cântările Harului, volumul 9, cântarea 143
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/265202/suntem-sarea-si-lumina