Coboară-n rugăciune
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 9
Categorie: Diverse
1. Coboară-n rugăciune,
ca să te sui deplin
în cerul frumuseții
Părintelui Divin!
Să iei puteri de-acolo
şi haruri de nespus,
spre-a birui în lupta
credinţei lui Isus!

2. Suspină-n rugăciune,
să poți cânta sfinţit
necontenită slavă
Părintelui Slăvit!
Căci nici o jertfă nu e
primită-n cer acum,
de nu-i deplin adusă
pe-al rugăciunii drum!

3. Fă-ți timpul rugăciune,
ca să trăieşti frumos,
cu roduri în lumină
în Trupul lui Hristos!
De-i rugăciunea bună,
credința-i tot aşa;
şi Dumnezeu îți creşte
în tine firea Sa!

I: Cântările Harului, volumul 9, cântarea 197.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/264309/coboara-n-rugaciune