Ce minunată zi a revederii
Cu Cel ce cândva l-am lăsat plângând,
Părinte Minunat al îndurării,
Ce stă de-atunci, în poartă aşteptând.

Când m-a zărit venind departe-n zare,
A alergat să-mi iasă înainte.
Era zdrobit de-atâta aşteptare
În inima-i miloasă de părinte.

Avea în ochi sclipiri de bucurie,
Şi lacrimi ce-i curgeau de fericire,
Căci parcă aştepta de-o veşnicie
Pe fiul ce umbla în rătăcire.

Întoarcerea la Tatăl cu căinţă,
La traiul minunat de altădată,
Mi-a transformat întreaga mea fiinţă:
Nu mai sunt rob, sunt fiu căci azi am Tată.

Nu aşteptam nici slavă, nici onoare,
Dar Tatăl m-a primit plin de iubire...
Din fiu pierdut cu tristă-nfăţişare,
M-a pus alături de a Lui mărire.

Mi-apus în deget un inel de aur,
Un semn de legământ pentru vecie,
Moştenitor al cerului tezaur,
Fiu în măreaţa lui Împărăţie.

Am regăsit dulceaţa părtăşiei,
Căldura Dragostei cereşti de Tată...
Mi-a şters din palme urmele robiei
Şi mi-a dat haină nouă şi curată.