Aş vrea să-ţi spun astăzi
Autor: Ilie Belciu
Album: Vol. 1 Dorinte Sfinte
Categorie: Diverse
Aş vrea să-ţi spun astăzi

Aş vrea să-ţi spun astăzi! Căci nu e de-ajuns,
La gât doar să porţi sfânta cruce,
Căci crucea e lemnul pe care străpuns,
Isus mântuire ne-aduce.

Pe Calea Lui Isus să ştii! Negreşit,
E-ntâi, lepădarea de sine,
Apoi îţi iei crucea urmându-L smerit,
Pe Cel ce-a murit pentru tine.

Vei fi ca o oaie-ntre lupii cei răi,
Ce-aşteaptă flămânzi a lor pradă,
Şi-adesea a lumii cumplite văpăi.
Vor fi gata trupul să-ţi ardă.

Să porţi crucea-nseamnă să fii ne-ncetat,
Gătit pentru jertfă în viaţă,
Luptând să rămâi ne-ntinat de păcat,
Cum Sfânta Scriptură ne-nvaţă.

Să-ţi fie dar crucea mai mult decât semn,
O viaţă trăită-n lumină,
Urmând ascultarea, ce cândva pe lemn,
Ierta a păcatului vină.

Amin.
Belciu Ilie, Decembrie 1997
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/263950/as-vrea-sa-ti-spun-astazi