Am alergat, în lunga mea căutare
Prin văi întunecoase şi pustii,
Să caut un loc, o oază de-ndurare,
Acolo unde pacea va domni.

Dar în zadar a fost... că niciodată
Eu n-am găsit în lume ce-am căutat.
N-am găsit oaza-aceea ne-ntinată,
Pe-acest pământ sărman şi zbuciumat.

Dar într-o zi pe drum, lângă-o fântână,
Eu m-am oprit să-mi stâmpăr setea grea.
Acolo un străin mi-a-ntins o mână,
Chemându-mă pe cale a-L urma.

Stăteam cu El de vorbă şi deodată,
Mi-a spus ce am făcut şi cine sunt.
Îmi cunoştea străinul viaţa toată,
Ştia ce este-n sufletul meu frânt.

Prezenţa Lui mi-a dat iar bucurie,
Căci m-am simţit de rău eliberat,
Mi-a oferit în dar din Apa Vie,
Ce setea sufletului meu a stâmpărat.

Mi-a alungat fiorii reci de teamă,
Dragostea Lui în mine a pătruns...
Am înţeles că glasul Lui mă cheamă,
Şi eu chemării sfinte i-am răspuns.