A serii părtăşie

Privind adesea-n urmă, la zilele-mi piedute,
Din care Tu Părinte, n-ai tras nici un folos,
Imaginea amară, din vremile trecute,
Mă face cu ruşine, să plec capul în jos.

Sunt copleşit Isuse, de marea îndurare,
Ce fără nici un merit, Tu zilnic mi-o arăţi,
Căci, n-aş putea o clipă, să pot sta în picioare,
În faţa slavei Tale şi-a dreptei judecăţi.

Atâta necredinţă, mă ţine rob căutării,
Uitând adesea parcă, de marele Tău har,
De-acele legăminte, din ceasul îndurării,
Când am pus, plin de râvnă, noi „Pietre de hotar”.

Când seara e târzie şi liniştea coboară,
În sufletul meu Doamne, ca un susur de vânt,
Te simt atât de-aproape, şi simt cum mă-mpresoară,
Iubirea Ta cea dulce, al meu Părinte Sfânt.

Privirea Ta cea blândă, îmi spune: nu te teme!
Când stau sfios, cu teamă să-Ți întâlnesc privirea,
Mă chemi să mă apropii, căci de atâta vreme,
M-aştepţi să stăm de vorbă şi să-mi spui ce-i iubirea.

Pe umărul Tău dulce, îmi plec Isuse capul,
Iar Tu îmi mângâi fruntea, spunându-mi: „Te iubesc”
Şi-n clipele acelea eu uit, c-am fost săracul,
Ce-a fost cândva în zdrenţe, în freamătul lumesc.

De-aceea orice seară, aş vrea ca să rămână,
Prilej de curăţire, în jertfa Ta cea sfântă
Când Tu să laşi Isuse, puterea Ta divină
S-alunge îndoiala, ce-adesea mă frământă.

Amin Belciu Ilie Ianuarie 2003