Privind la bolta instelată
Autor: Dinu Ciolte
Album: Colinde
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Privind la bolta instelată

Privind la bolta înstelată,
Trei magi, departe, în răsărit,
Zăresc o stea strălucitoare,
Ce un mare rege a prevestit.

Un rege coborând din slăvi divine,
Lăsat-a cerul slavei pentru noi,
Ca să Se nască în Betleem în staul,
În iesle înconjurat de oi și boi.

În noaptea rece, jos, pe paie ude,
Sub raza caldă a unui felinar,
Maria naște-n chinuri pe Mesia,
Pentru omenire, cel mai mare dar.

Vin îngeri pe câmpia liniștită,
Vestea bună ducând păstorilor:
Astăzi, în Betleemul din Iudea
Vi S-a născut un scump Mântuitor!

La ieslea Ta, Copil venit în lume,
Din cerul slavei sfânt și luminat
În umilință ne plecăm genunchii
Și-Ți mulțumim că ne-ai răscumpărat.

Dinu Ciolte
04.11. 2023
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/262784/privind-la-bolta-instelata