Să spui lucruri mari în cuvinte banale,
Prin suntete`nalte şi sunte joase.
Prin coduri ciudate ce urechea le prinde
Împletite-ntre ele cu fire de viaţă.
Ciudat material ce-l are tot omul...
Din aur poţi face podoabe plăcute,
Ce ochiul încântă, scanteie-n privire,
Dar scânteia izvor e de flacăr’ albastră,
Şi aurul poate şi armă să-ţi fie.

Un artist este omul c-o paletă bogată
Ce combină culoarea şi cu umbr-o îmbracă.
Penelul ne lasă pe pânza de aţa,
Fie fire de moarte, fie fire de viaţă.

Un voinic se incinge c-o sabie ce taie...
Şi te uiţi cum văzduhul vâjâind se desprinde
Spada loveşte cu atâta tărie,
Şi ce moare în mine niciodat’ nu învie.
Bisturiu ca o spadă are doctoru-n mână,
Însă altă intenţie, dătătoare de viaţă.
E o sabie în aer prin cuvinte banale.
Şi-s cuvintele mele, îs cuvinte ce zboară
Potrivit cu intenţia ce le-o dau,
fiecare,
Are viaţă ce cântă, sau moarte ce zbiară.