Va trece iar şi-n acest an Crăciunul
Autor: Elena Gorcea
Album: fara album
Categorie: Colinde
1. Va trece iar şi-n acest an Crăciunul,
Înveselindu-te cu bucuria lui,
Vei pune oare, deoparte doar o clipă,
Să-ţi aminteşti cum Prinţul Cerului
S-a coborât în ieslea umilinţei,
S-aducă pace şi viaţă omului?

R: Isus nu S-a născut în bogăţie,
Nici n-a venit ospeţe să ne dea,
/: Dar între daruri, mai presus,
Isus la iesle ne-a adus
Nădejdea vieţii şi mântuirea Sa! :/

2. El stă şi-acum şi bate iar la uşă,
Căutând un loc de poposire-n viaţa ta,
Prezenţa Lui aduce siguranţa
Şi bucurii cum lumea nu-ţi va da,
Dă-I inima, să aibă-n ea o iesle,
Primeşte-L astăzi, să guşti din pacea Sa.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/261963/va-trece-iar-si-n-acest-an-craciunul