Dacă deci ați înviat
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile harului - Volumul 8
Categorie: Îndemnuri
1. Dacă deci ați înviat
împreună cu Hristos,
și în duh aţi îmbrăcat
chipul Său străluminos,
să umblaţi necontenit
după lucruri ce nu pier,
care au desăvârşit
/: obârşia sus în cer. :/

2. Îndreptaţi-vă deplin
gândurile voastre sus,
nu spre-o lume de pelin
şi-un pământ de chin răpus.
Căci voi aţi murit, și-acum
viața voastră-i în Hristos
și cu El în Dumnezeu
/: este-ascunsă luminos. :/

3. Când Hristos va reveni
El, a voastră Viaţă-n har,
lângă El și voi veţi fi
sfinţi pe tronul de cleştar.
Și cu slavă-ncununaţi
sus în cerul celor vii,
slava Lui o s-o cântaţi
/: fericiți pe veşnicii! :/

I: Cântările Harului, volumul 8, cântarea 373
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/261293/daca-deci-ati-inviat