Disperare
Autor: Viviana Muha
Album: fara album
Categorie: Incurajare
1. Când chipul tău e inundat de lacrimi,
Și fața ta plecată-i în pământ
Te uiți îngrijorat și obosit, în urmă:
Nu da înapoi, nu dispera, nu ești înfrânt.

2. Căci Isus nu te-a dat uitării,
El nu te-a părăsit, te-a încercat
De te-a trecut prin foc sau valul mării
Ca să fii tare, așa te-a prelucrat.

3. Și dacă focul pare de nestins,
Și dacă marea pare că te îneacă
Isus ce te-a cuprins din necuprins,
El e în control; El grija ta o poartă.

4. Chiar dacă uneori mai cazi pe cale,
De brațul Lui să rămâi ancorat
Și chiar de pari învins, căzut în vale
La timpul Lui, ești binecuvântat.

5. Ascultă vocea Sa, indiferent de vreme
Pe urme să Îi calci necontenit
Iar de rămăi pe loc, oh, nu te teme
Caută-L mai mult, când te simți rătăcit.

6. Și de rămâi în urmà, pe cărare,
Nu dispera, nu ești abandonat
Căci El se va întoarce spre a ta stare
Și daca-L strigi, de unde ești, vei fi salvat.

7. Rămâi plin de răbdare și credință
Predă-i lui Isus toata viața ta,
Doar când te ții de El, ai biruință
Mai fă un pas și șterge-ți lacrima.

8. Cu Tine e la ceas de încercare,
Și de rămâi în El, alungă disperarea.
Prin El, și-n bucurii, și-n întristare
Vei izbuti, pân’ vei sfârsi alergarea.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/260699/disperare