Fiecare va plăti după fapte și credință
Autor: Florența Sărmășan
Album: Petale de lumină
Categorie: Trezire si veghere
Fiecare va plăti după fapte și credință


Cei răi vor fii judecați
De măritul Dumnezeu
În foc jos, vor fi lăsați
Unde-o chinul cel mai greu

Ca neghina în lanul mare
Sunt cei răi, s-au înmulțit
Satan cel hain și tare
Suflete, a cucerit

Dar va fi o zi, o dată,
Când Isus, va judeca
Și pedeapsa va fi dată
Cei ce-s drepți n-o vor afla

Cei necredincioși vor sta
Verdictul să îl primească
Osânda vor aștepta
Nimeni, n-o să-i ocrotească

Căci Isus cel iubitor
Pe ai Săi, îi va salva
Răpiți, sus, vor fi pe nori
În Împărăția Sa.

Domnul, pentru toți s-a dat
Și-a venit să ne salveze,
Dar unii au renunțat
Și n-au vrut să Îl urmeze

Au ales lumea, cu toate,
Credință n-au dobândit
Au lăsat tot la o parte
Și-n distracții au trăit

Au uitat de Dumnezeu
Și de sfânta Lui credință,
S-au dedat la tot ce-i rău
Calea înspre suferință

Au ales-o și-au dorit,
Să trăiască, cum le place
Toate le-au nesocotit
N-au vrut a Lui Isus, pace.

Fiecare va plăti
După fapte și credință
Cei drepți, sus la cer vor fii
Răsplătiți cu biruință

Și cu viața-n veșnicie
Cu Isus cel bun și sfânt
Al nost loc la El să fie
Când plecăm de pe pământ.

Amin

Câmpia Turzii, 11 noiembrie 2023
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/260039/fiecare-va-plati-dupa-fapte-si-credinta