Fii simplu
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 6
Categorie: Diverse
1. Fii simplu în credință și fără-mpotrivire,
Cuvântul din Scriptură în viață să-l primești,
/: Isus să-ți fie totul: și Viață și Iubire
și Dor și Năzuință și orice-ți mai dorești. :/

2. Fii simplu în vorbire: rostește adevărul
întreg cu-nflăcărare pe orișiunde treci,
/: c-o vorbă poți să mângâi ca și Mântuitorul.
El semăna iubire! Să fii ca El în veci. :/

3. Fii simplu în lucrare: slujește-n umilință
și nu cruța vreo trudă când bine poți să faci,
/: o lume-n jur se pierde, străină de credință,
arată-i calea sfântă! Cum, oare, poți să taci? :/

4. Fii simplu în durere! Nu geme peste fire-
În inimă alinul de pace să-ți păstrezi.
/: Când țeapa ți se-nfige, rostește: trandafire,
îți văd de-acum petala! ... Și-n Domnul să te-ncrezi. :/

5. Fii simplu la plecare! Te-așteaptă casa sfântă,
În ceruri Preaiubitul un loc ți-a pregătit!
/: Și sângele iertării în alb te înveșmântă!
Cum vei ajunge-acolo? E simplu: te-a iubit! :/

I: Cântările Harului, volumul 6, cântarea 189.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/259940/fii-simplu