Harul Tău, Isus, mă ține
Autor: Dorel Breabăn
Album: fara album
Categorie: Revenirea Domnului
1. Harul Tău, Isus, mă ține,
Ai schimbat viața mea,
Prinț al zărilor senine,
/: Te voi binecuvânta! :/

R1: Ești speranță pentru veșnicii,
Ai plecat și-ai spus c-ai să revii!
/: Porumbița Ta curată,
Preaiubită, fără pată,
Te așteaptă ca să vii! :/

2. Gardă sfântă, îngerească,
Ai trimis în jurul meu
Poruncind să mă păzească,
/: Sfânt și mare Dumnezeu! :/

R2: Ești speranță pentru veșnicii,
Ai plecat și-ai spus c-ai să revii!
/: Oastea-Ți binecuvântată,
După lupta-ndelungată,
Te așteaptă ca să vii! :/

3. Umbra aripilor Tale
Peste noi Ți-ai așezat,
Ne acoperi cu-ndurare,
/: Harul Tău e minunat! :/

R3: Ești speranță pentru veșnicii,
Ai plecat și-ai spus c-ai să revii!
/: Iar Mireasa-i pregătită
Pentru nunta cea slăvită,
Te așteaptă ca să vii! :/
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/259857/harul-tau-isus-ma-tine