Iubesc cuvântul
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 6
Categorie: Diverse
1. Iubesc cuvântul care vine
din preasfințitul Tău Cuvânt,
/: ce mă preschimbă-n orice clipă,
Isus, din păcătos în sfânt. :/

2. Iubesc lucrarea mâinii Tale,
Isuse, care, mai curat,
/: divinu-Ți chip întreg în mine
mi-l dăltuiește necurmat. :/

3. Iubesc cereasca Ta cărare,
pe care pașii Tăi pășesc,
/: să merg ca Tine-n orice vreme.
Din toată inima doresc. :/

4. Iubesc iubirea Ta, Isuse!
Pe-altarul ei, în orice Ioc,
/: să ard, să mă topesc în Tine,
să fim un singur veșnic foc. :/

I: Cântările Harului, volumul 6, cântarea 71.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/259536/iubesc-cuvantul