Un fiu... o fiică înțeleaptă!
Ana A. Stroia

Un fiu... o fiică înțeleaptă,
E tot ce un părinte așteaptă,
De la al său copil primit în dar,
Să nu-și trăiască viața în zadar.

Un fiu ce ascultă a Tatălui învățătură,
Își păzește sufletul de ură!
Iar atunci când copilul tace și ascultă,
Dumnezeu îi toarnă înțelepciune multă.

Nu trebuie să fii om mânios!
Ci trebuie să îl ai în inima pe Hristos,
Ducând o viață cu folos,
Fiind în toate credincios.

Că părintele de vede astfel se bucură,
Și Domnul îl mai luminează o măsură,
Să fie în toate chibzuit,
Și binecuvantarea să îl însoțească negreșit.

Limba celui neprihănit este argint ales,
Din a Ta grădină e cules,
Iar buzele lui vorbesc lucruri plăcute,
Doar de înțelepți știute.

Iar lucrul său e binecuvantat,
Căci mintea lui i-a luminat,
Acel ce viața lui i-a dăruit,
Și pentru al său suflet a pătimit.

De aceea ascultă ale Tatălui învățături!
Nu numai când ești la început de drumuri,
Ci chiar dacă te-ai maturizat,
Ascultă de ele neîncetat!

Căci ascultarea e semn de înțelepciune,
Tăcerea și capul plecat mustrării,
Merg înaintea încununării,
Cu pace și rațiune.

Căci ele se află într-o inimă pricepută,
Ce lui Isus îi e plăcută,
Prin iubire dăruită,
Să ai o viață liniștită.