Lăudat să fie pururi
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 5
Categorie: Diverse
1. Lăudat să fie pururi
Dumnezeul minunat,
care din a Sa Ființă
ne-a născut cu-adevărat.
El ne-ndreaptă-n orice vreme
pașii pe slăvitu-I drum,
ca în Raiul care vine
să trăim chiar de pe-acum.

2. Lăudat să fie-ntruna
Dumnezeul Cel Preasfânt,
care prin iubirea-I dulce
ne-a cuprins în Legământ.
Din belșugul Casei Sale
noi primim har după har
și ne-nalță până-n cerul
dragostei fără hotar.

3. Lăudat în veci să fie
Tatăl nostru, Dumnezeu,
care zi de zi ne poartă
neînfrânți prin orice greu.
Lui ne închinăm cu-ntreagă
viața ce din El ne-a dat,
Lui I-aducem mulțumire,
fie binecuvântat!

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 20.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/257046/laudat-sa-fie-pururi