Psalmul 8
Autor: Augustin Tecar
Album: Psaltirea în versuri
Categorie: Rugăciune
Psalmul 8

Doamne Dumnezeu Preasfânt,
Numele Tău e mare pe întreg pământ.
Slava Ta se-nalță mai presus,
Nouă îndurare ne-ai adus.

Din gura copiilor Ți-ai scos înălțare
Și o întăritură veșnică de apărare.
Tu astupi gura vrăjmașului care
Are-n inimă dorul de răzbunare.

Când privesc cerurile preaînalte
Luna, stelele și toate celelalte,
Îmi zic: „Ce este omul să-i dai hrană
Și fiul omului să-l bagi în seamă?

L-ai făcut decât Dumnezeu mai prejos
Și i-ai dat stăpânire peste toate ce-s jos.
Le-ai pus toate sub picioarele lui:
Oile, boii împreună cu fiarele câmpului,

Păsările cerului și peștii din mare.
Tu ești Dumnezeul nostru cel tare.
Mare și minunat este numele Tău,
Plin de îndurare față de sufletul meu.”
Amin.
(Sâmbătă, 6 iunie 2020)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/255458/psalmul-8