Eu știu că Dumnezeu a dat
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 10
Categorie: Diverse
1. Eu știu că Dumnezeu a dat
din cer un Miel nevinovat,
să poarte vina tuturor,
supus, smerit și răbdător!

R: Hristos S-a jertfit,
să fiu mântuit,
/: și iarăși să fiu
al Tatălui fiu! :/

2. Păcatul care mă purta,
l-a ispășit pe Golgota!
Și-o nouă stare mi-a adus,
să fiu născut din nou de Sus!

3. Când trec prin valuri de dureri,
Hristos mă-mbracă cu puteri!
El mă-nsoțeste orișicând
cu brațul milei Sale blând!

4. Isuse, Doamne-Ți mulțumesc,
căci tot ce am, tot ce primesc,
e harul Tău îmbelșugat,
ce-n jertfa Ta l-ai câștigat!

I: Cântările Harului, volumul 10, cântarea 125.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/253561/eu-stiu-ca-dumnezeu-a-dat