Gânduri pentru azi
Autor: Emilia Dana Dinescu
Album: Poezie revizuită
Categorie: Cină

Cu vise și speranțe venim, Tată, la Tine,
Ne-am adunat în rugă și ne-am simțit chiar bine,
Suntem puțini în turmă, biserica e goală
Și sufăr mult, Părinte, ca de o cumplită boală.

Mulți au lăsat stindardul, lupta au abandonat
Și au plecat în lume, satana i-a înșelat,
Unii se odihnesc că lupta au încheiat
Când moartea cea perfidă, pe ei i-a vizitat.

Azi am venit la cină, Tu ai cinat cu noi,
Ne-ai dat încredințarea că-n aprigul război
Ce stă la uși să vină, la fel Tu vei veni,
Să stăm tari în credință până te vom zări.

Plângând, înalț o rugă căci tinerii au plecat,
Ei au plecat în lume și te-au abandonat,
Am semănat sămânța, cu Tine i-am crescut,
Dar am greșit, Isuse și, iată, i-am pierdut.

Biserica e goală, puțini noi am rămas,
Dar strigăm cu speranță până în ultim ceas,
Adu-i Tu, la credință pe cei ce au rătăcit,
Adu-i înapoi la Tine căci știm că te-au iubit.

Ajută-ne să fim lumini unde ne-ai pus,
Prin viața noastră toată să vorbim de Isus,
Cât harul încă este, să facem o lucrare,
Să nu privim în jur, fără încurajare.

Azi ne-am hrănit la cină, am plecat împliniți,
Ajută-ne să credem că suntem mântuiți,
Să ducem vestea bună acasă, la vecini,
Să vorbim despre Tine, să nu fim cei străini.
Emilia Dinescu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/252660/ganduri-pentru-azi