Mulţumire
Autor: Ica Dragoi
Album: Cetatea eternă
Categorie: Multumire
În fiecare dimineaţă,
O, Doamne bun Îţi mulţumesc,
Căci m-ai trezit şi sunt în viaţă,
Privesc spre cer şi Te slăvesc.

Îţi mulţumesc pentru odihnă,
Şi pentru somnul liniştit,
Pentru familie şi tihnă,
Şi spun: O, Doamne, fii slăvit!

Privesc în jur şi văd minunea,
Pe toţi cei dragi în jurul meu,
Şi sincer înalţ rugăciunea,
Şi spun: Mare eşti Dumnezeu!

O, Doamne, mi-ai dat biruinţă,
Izbândă-n tot ce-am făptuit,
Ai întărit a mea fiinţă,
Te laud, o, Domnul meu iubit.

Vreau să-Ți urmez şi prin credinţă,
Doresc să-naintez mereu,
Să urc mai sus treaptă cu treaptă,
Pe calea-ngustă Domnul meu.
Amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/252592/multumire