Să ne-îngrijim de viața viitoare!
Autor: Ana Haz
Album: Algoritmul Iubirii
Categorie: Trezire si veghere
Rod carii mai cu spor în grinda noastră,
Se va surpa o casă de țărână,
S-au stins chiar și gutuile-n fereastră,
În turla serii bing-bang-ul răsună.

Se-anunță-întunecime, va să vină,
Dar noi avem Iubirea, torță vie,
E călăuza, drumul de Lumină,
Cu ea ajungem în Împărăție.

Ne mistuim într-un apus de jaruri,
O nouă Dimineață-i după creste,
Scântei de Dragoste vom fi de-a pururi,
Indestructibili în Cel Care Este.

În grinda vremii rod carii mai cu spor,
Se năruie dimensiunea-n care
Dacă-L alegem pe Domnul domnilor
Vom fi cu El la marea sărbătoare.

Mintea noastră nu poate să cuprindă
Ce loc ne-a pregătit, câtă splendoare!
Rod carii, rod și rod în grindă,
Să ne-îngrijim de viața viitoare!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/252566/sa-ne-ingrijim-de-viata-viitoare