Când vei veni, Isus, pe nori de slavă
Autor: Cosmin Meran
Album: Raze din Soare
Categorie: Trezire spirituală
1. Când vei veni, Isus, pe nori de slavă
Vom fi și noi în ceruri așteptați?
Căci astăzi stăm într-o grea nepăsare,
Trezește-ne căci vremea s-a scurtat!

R: /:Căci este-atât de-aproape ziua-ceea
Când vei veni pe-ai Tăi ca să-i răpești,
Am obosit privind în depărtare,
Oh, vino azi și dă-ne-n veci salvare! :/

2. Poporul Tău, acum ca altă dată,
A obosit în drum spre Canaan,
Privește iar cu îndurare Tată
Și dă-ne puteri s-ajungem la liman!

3. Păcatul lumea toată a umplut-o,
Puțini sunt cei ce merg spre cer curați,
Am vrea și noi să fim dintre aceia
Ce până la capăt crucea au purtat!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/251597/cand-vei-veni-isus-pe-nori-de-slava