De-am primi...
Autor: Maria Șopț
Album: Izvor de Iubire
Categorie: Cincizecime
De-am primi cu Dragoste Cuvântul,
Și-am stărui cu credință în El,
Se va curăța întreg pământul,
Pe-ntinsul zării va fi curcubeu!
Duhul Sfânt se va coborî de Sus
Peste întinderile mari de ape,
Cu limbi de foc, ca atunci când Isus
L-a dat prima dată în cetate!
Acolo, în zi de sărbătoare
Trei mii de suflete s-au botezat!
A fost mirare între popoare,
Ucenicilor vorbirea-n limbi le-a dat!
Cuvântu-n inimă de l-am primi,
Am străluci ca stelele pe cer,
Și Isus cu mâna Lui va împleti,
Cununi de mărgăritare ce nu pier!

Amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/251496/de-am-primi