Vorbirea
Autor: Doru Satmarean
Album: Poezii
Categorie: Diverse
Vorbirea, este omului un dar minunat
Cu care prin creare, Doamne La-i dotat
Prin care omul să comunice cu-adevărat
Să, învețe și să fie totodată învățat.

La început cu toții, oamenii o limbă au vorbit
Atunci la început, erau mai puțini pe pământ
Dar cu trecerea anilor sau mai înmulțit
Începând să facă planuri mărețe de construit.

Sau adunat la Babel și oamenii au plănuit
Să construiască un turn cu gândul să fie folosit
Să ajungă la cer, până la Dumnezeul Sfânt
Mult prea sus, pentru omul de pe pământ.


Ei nu au știut, că pentru a ajunge la Dumnezeu
Nu trebuie să depui un efort fizic așa greu
Căci El e și pe pământ, Cunoaște a noastre nevoi
Numai să ne deschidem inima să locuiască în noi.

Ceea ce vrea să facă omul, Dumnezeu a văzut
Atunci limba și vorba cu totul Le-a încurcat
Și de atunci, aici pe întregă planetă pământ
Oamenii diferite limbi vorbesc și au vorbit.

Omului vorbirea-i e deosebit de folositoare
În orice, de comunicat are și orice lucrare
Prin vorbă poate comunica și oamenii
În folosul lui și altor, ce-l pot înțelege și auzi.

Dar vai! Omul folosește vorba și a folosit
Darul dat, împotriva celui ce i la dăruit
Vorbește murdar și înjură pe dătătorul darului său
Chiar neagă pe Dătător, că n-ar exista Dumnezeu.

Diavolul a produs și în vorbire, pervertirea
Ca omul să păcătuiască și prin vorbirea sa
Tot ce a dat Domnul bun, diavolul pervertește
Căci prin pervertire, Domnului se împotrivește.

Prin vorbire putem să comunicăm în exterior
Ceva pentru alții, ce interiorul ascunde ochilor
Ce simțim, sentimente, stări și atitudini ce-avem
Să nu mai fie ascunse, ci cunoscute să le facem.

Domnul așa ne-a creat ca oameni în ființă
Ca legătura dintre gând și vorbă să fie cu putință
Dar pot acționa cu separare, în a omului acțiune
Una să gândim și alta să spunem prin vorbire.

Dar omul adevărat și de deosebită oamenie
Are între gând și vorbă, dorita armonie
Gândul cu vorba, împreună se armonizează
Dau naștere la acțiune, prin fapta comisă.

Încă de la început diavolul, limbile a învățat
Și folosindu-se de limbă, pe om l-a înșelat
Acum prin soli săi, toate limbile a învățat
Ca să poată pe toții oamenii, să atragă-n păcat.

De-a lungul vremurilor, prin a sa vorbire
Omul a dat lucrurilor sens, valoare, vestire
La tot ce-i pe pământ, omul le-a pus nume
La animale, plante, flori, continente și oceane.

Dumnezeu sa gândit, pe om când a Creat
Ca să-i dea vorba, pentru părtășie și vorbit
Să aibă cu omul de-a lungul vremurilor comuniune
Oriunde pe pământ ar fi, să facă ce-i va spune.

Dar și diavolul pe altă parte și el s-a luptat
Și pe om, de Dumnezeu rău l-a îndepărtat
Omul sa îndepărtat de Dumnezeu, așa de rău
Că nu mai deosebește, glasul creatorului său.

Degeaba încearcă omul să asculte-n eter
Să-i audă vocea și vorbirea Domnului din cer
El nu vorbește-n eter, nu folosește o așa vorbire
Avem scrise în Scripturi, Sfintele Sale cuvinte.

El comunică cu noi acum, rar prin cuvinte
Și nu așa gură către gură, cum o Făcea înainte
Ascultându-ne rugăciunea, ne vorbește prin fapte
Doar noi! Îi facem cereri, prin verbele învățate.

Vorbe ce izvorăsc din a noastre dorințe și nevoi
Și-i cerem ca în lume să fie toată viața cu noi
El este aici, omniprezent, cu oameni pe pământ
In inima celui ce trăiește pentru El, curat și sfânt.


El a intervenit în istorie prin Hristos, Fiul Său
Arătând omului ce este bine și ce este rău
Și prin cuvânt a spus: că la a Sa revenire
Omul va da socoteală și pentru a lui vorbire.

Prin cuvântul Său, ne supune la fiecare
Că vorbirea să fie prin har și dreasă cu sare
Să fim atenți la vorbire și la al nostru gând
Ele spun despre oameni, ce fac și ce sunt.

Cu toți avem vorbirea cu har, dreasă cu sare
Când suntem împreună, la părtășie, la adunare
Dar să o avem așa și acasă și-n societate
Și oriunde unde ne aflăm în lumea de păcate.

Să vorbim cu toții înțelept și atât cât se cuvine
Atât cu cei dragi cât și cu dușmanii, cu oricine
O vorbă bună spusă înțelept, la timpul potrivit
Este ca un balsam, pentru omul cu duhul mâhnit.

Noi nu avem dușmani, dar mulți ne dușmănesc
Și ne arată și prin felul murdar, în care ne vorbesc
Nouă ne sunt și ei dragi, chiar dacă sunt răuvoitori
Pentru noi sunt doar oameni, de cioturi cioplitori.

Vorba este mai puternică, ca o oarecare faptă
Dacă este fără înțelepciune rostită, așa aruncată
Dar cu ea putem face, spusă cu dragoste, mult bine
Folosind-o înțelept, așa cum credinciosului, se cuvine.

La vorbă trebuie să avem înțeleaptă măsură
Vorbe de prisos, răutăcioase să nu iasă din gură
Ca să știm ce să vorbim, ca să arătăm sarea
Să învățăm răbdarea, să învățăm ascultarea.

Vorba multă, nu-i este plăcută Domnului
E adevărat că: vorba multă este sărăcia omului
Să nu vorbim ca politicieni, promisiuni goale
Care nu spune minciuni, promisiuni fără împlinire.


Ce din adins vorbesc, tirade fără sens
De ascultători lor, să nu fie deloc înțeles
Noi să nu vorbim mult și lung pe îndelete
Mai bine cinci cuvinte spuse, dar înțelepte.

Vorbirea are în a ei putere, viața și moartea
Cu ea poți zdrobi sau ridica pe om, pe cineva
Pe Ieremia, dușmanii în temniță când l-au închis
Hai să-l omorâm cu vorba, cu ură și-au zis.

O vorbă spusă poate să inspire sau poate inhiba
Poate să aducă victoria cuiva, sau înfrângerea
Poate să ridice sau poate omul, să doboare
Poate să vindece sufletul sau să-l omoare.


In vorbă trebuie sa fie dragoste și bunăvoință
Altfel degeaba există omule, multă iscusință
Cu dragoste și blândețe, vorba de va fi rostită
Va îndeplini dorința cuiva. . și intenția avută.

Și atunci vorbele-ți vor fi deosebit prețuite
Când din ascultare, vorbești cu-înțelepciune
Și toți oamenii vor asculta cu luare aminte
A tale vorbe, și-a tale înțelepte cuvinte.

Cu toți vor fi dornici, de la tine a învăța
Din vorba înțeleaptă și din comportarea ta
Căci nu ai trăit ca om degeaba pe lume
Ci ai învățat și înveți și pe alții ce e bine.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/251382/vorbirea