Tu, Preabunule Isuse
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 3
Categorie: Diverse
1. Tu, Preabunule Isuse,
mi-eşti Mântuitor şi soare,
Tu mă-nveţi să-mi cresc iubirea
cea mai sfântă şi mai mare.
Tu-mi eşti mult mai mult ca mama
şi ca tatăl pentru mine,
Tu-mi dai viaţa şi puterea
ce mă creşte şi mă ţine.

2. Tu mai mult ca orice prieten,
mă îndemni pe căi curate,
Tu-mi creşti dorul şi avântul
spre virtuţi adevărate.
Tu mă mustri când fac răul,
Tu mă pedepseşti spre bine,
Tu veghezi să nu alunec
în pierzare şi ruşine.

3. Tu mi-ajuţi la greu, Isuse,
Tu mă-ndemni spre dăruire
Tu-mi întorci cu prisosinţă
tot ce dau cu bucurie.
Tu-mi ţii inima curată,
Tu-mi dai gândului lumină,
Tu-mi faci mintea sănătoasă
pentru slujba Ta divină.

4. Eu Te rog, Isuse, ia-mă
sub cereasca Ta-ndrumare,
creşte-mă să-Ţi fiu destoinic
pentru sfânta Ta lucrare.
Ţie mă închin, Isuse,
că-mi ajuţi şi mă vei ţine
până la sfârşitul vieţii
tot mai alipit de Tine.

I: Cântările Harului, volumul 3, cântarea 162.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/250791/tu-preabunule-isuse