Voi primi cândva cununa
Autor: Ica Dragoi
Album: Cetatea eternă
Categorie: Incurajare
Voi primi cândva cununa,
Sus în cerul glorios,
O cunună minunată,
Chiar din mâna lui Cristos.

Când voi sfârşi alergarea,
Pe acest pământ străin,
Mă voi întâlni cu Domnul,
Sus în cerul Său, Amin!

El mă va chema pe nume,
Şi în faţa Lui voi sta,
Atunci voi da socoteală,
De toată trăirea mea.

Vreau să-i urmez cu credinţă,
Să-mplinesc Cuvântul sfânt,
Să fiu treaz şi în veghere,
Cât voi trăi pe pământ.

Dorul meu spre cer se-avântă,
Unde-i locul minunat,
Plin de pace, bucurie,
Loc sfânt binecuvântat.

Mă silesc să merg `nainte,
Privind ţintă la Cristos,
Pe calea îngustă dreaptă,
Către cerul glorios.

Doamne bun Tu dă-mi putere,
Să urc mereu tot mai sus,
Către Patria dorită,
Către Mirele Isus.
Amin!


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/249624/voi-primi-candva-cununa