Ce repede trec anii
Autor: Maria Luca
Album: fara album
Categorie: An nou
1. Ce repede trec anii, ce scurt e firul vieții
Abia ne bucurăm de zorii dimineții,
Și vine înserarea și noaptea se așterne
Și încă-o zi se duce și timpul ni se cerne...

R: Dar va veni o clipă, când tu și eu și ea
Ne vom sfârși umblarea, cu toții vom pleca
Deci, fiți lumini în lume, fiți raza dimineții
Căci repede trec anii și scurt e firul vieții!

2. Ce repede trec anii, mai ieri eram copii
Purtam în tolbe vise și-n suflet bucurii,
Apoi în tinerețe am întâlnit iubirea
Și-am învățat în taină ce-nseamnă fericirea...

3. Ce repede trec anii, azi păru-i înspicat
Și trupul ce odată, zburda e aplecat
Durerea-l înconvoaie, puterile îl lasă
Și parcă-ar vrea s-ajungă cât mai curând ”acasă”
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/248886/ce-repede-trec-anii